Ce strategii pentru fidelizarea clienților folosești?

Vrei să beneficiezi tot mai mult cu fiecare campanie de marketing? Atunci poate că ai nevoie de o strategie solidă prin care să-ți consolidezi relația cu noii clienți. Pentru multe magazine online, clienții fideli sunt cei care fac afacerea să prospere de la o lună la alta. Deși poată părea exagerat, aceștia reprezintă fundația pe care pot fi create sistemele necesare scalării. 

Câștigarea unui client și menținerea unei relații de fidelitate este o practică esențială în comerțul online. Deși în România acest lucru este încă abia la început, consumatorii online preferă marile branduri care oferă reduceri, puncte sau cadouri. Aceste tipuri de strategii nu sunt foarte utile micilor comercianți, dar, în schimb, pot folosi unele metode inovatoare pentru a atrage și a păstra clienții.

1. Privește dincolo de reduceri și puncte

Consolidarea loialității față de brand și produsele comercializate rămâne o parte integrantă a comerțului electronic, însă cele mai bune programe de loialitate depășesc adesea practicile de a câștiga clienți noi prin recompense. Crearea unei relații de fidelitate cu adevărat reușită începe prin motivarea clienților de a petrece cât mai mult timp pe site-ul magazinului și, cel mai important, să le recompenseze acțiunile. 

Astfel că programele tradiționale de loialitate care oferă avantaje precum punctele de fidelitate și transportul gratuit sunt excelente, dar nu sunt singurele beneficii pe care mărcile le pot oferi clienților. De exemplu, a depăși ofertele obișnuite de fidelitate ar putea însemna și implicarea acestora în deciziile de brand. Prin simplul fapt că li se permite opțiunea de a-și exprima opiniile și de a centraliza experiența nu numai că simplifică experiența clientului, dar creează și un punct de contact și încredere pentru aceștia. 

2. Pune accentul pe o experiență personalizată

Unul dintre cei mai importanți pași pe care îi poate face un business de tip ecommencer este să construiască o bază de clienți loiali și să le satisfacă dorința de atenție, grijă și înțelegere. Programele de fidelizare sunt concepute cu scopul de a satisface clienții cu oferte personalizate, iar ca să faci acest lucru cât mai bine, marketerii trebuie să folosească datele colectate despre comportamentul lor pentru a comunica cu aceștia într-un mod personalizat. Această personalizare implică recomandări relevante de produse, conținut contextual, mesaje adaptate nevoilor și așteptărilor. 

Personalizarea poate crea un sentiment profund de loialitate. Clienții doresc să fie înțeleși, motiv pentru care orice efort depus în consolidarea alegerilor pe care aceștia le-au făcut, la cererea ta, contribuie la crearea unei relații de fidelitate pe termen lung. O experiență personalizată a clienților este unul dintre cele mai puternice avantaje existente. Arătându-le constant produsele pe care ei și le doresc de fiecare dată când vizitează magazinul, alături de alte recomandări și promoții, vei inspira și mai mult interes. 

3. Folosește date pentru a ajuta clienții

Colectarea și interpretarea datelor despre achizițiile și comportamentele anterioare ale clienților sunt componente de bază a personalizării experienței acestora pe un site. Ajută clienții să înțeleagă cât de mult îți pasă prin colectarea de date despre preferințele lor și despre articolele vizitate recent. Dacă oferi clienților acces imediat la produsul pe care îl caută, ținând cont de istoricul lor de achiziții, aceștia vor rămâne permanent conectați. 

Cu alte cuvinte, colectarea și interpretarea datelor sunt o modalitate de a înțelege mai bine clienții, care, la rândul lor, ar putea îmbunătăți experiența de cumpărături, încurajându-i și pe alții să facă același lucru. Mai întâi, trebuie să faci o clasificare a clienților, etichetându-l pe fiecare în funcție de comportamentul observat, cum ar fi articolele achiziționate, cheltuielile totale pe vizită, frecvența de achiziție sau chiar informații personale.

Utilizați aceste etichete pentru a grupa clienții în aproximativ trei până la patru niveluri diferite. Fiecare nivel ar trebui să aibă propriul program de recompense, bazat pe un procent de puncte câștigate în funcție de suma cheltuită într-o anumită perioadă de timp. Această abordare bazată pe statistici relevante te poate poate ajuta să transformi micii consumatori în clienți majori, oferindu-le bonusuri care să se potrivească cu preferințele și comportamentele lor de achiziție.  

4. Distribuie numai conținut de calitate

Cu cât conținutul de pe site este mai util, complet și captivant, cu atât mai mulți clienți ar trebui să facă cumpărături acolo și să revină ori de câte ori au ocazia. Includerea unor liste detaliate de produse, broșuri descărcabile, ghiduri de comparație și videoclipuri dinamice ar putea să nu sune ca un program de loialitate tradițional, dar furnizarea de conținut puternic poate fi o strategie eficientă pentru construirea unei relații de încrederii între o companie și clienții săi.

5. Folosește datele obținute cu ajutorul rețelelor de socializare

Îmbunătățirea experienței sociale de cumpărături reprezintă o altă modalitate de a consolida sentimentul de loialitatea și apartenența, pe lângă atragerea de noi clienți. Consumatorii pun o mare valoare pe apartenență, iar programele de loialitate care îndeplinesc această dorință s-au dovedit a avea un mare succes. 

Programele de loialitate care se concentrează pe integrarea componentelor sociale, permițând cumpărătorilor și prietenilor lor să interacționeze pe site-urile mărcii, pot contribui la crearea unei noi valori pentru programele de loialitate, permițând consumatorilor să vadă mai mult decât recomandări bazate pe achizițiile lor anterioare. Include, de asemenea, recomandări bazate pe preferințele prietenilor.

Aceste profiluri sociale ne arată că brandul înțelege modul în care cumpărătorii de astăzi navighează online. De fapt, unele promoții funcționează cel mai bine atunci când au o componentă socială și în cele din urmă pot inspira loialitate în întreaga rețea de clienți. De exemplu, dacă un consumator și mai mulți dintre prietenii săi achiziționează geci de iarnă de la marca ta, obțin 20% reducere.

În esență, afacerile online trebuie să-și amintească că loialitatea înseamnă conectarea cu clienții. Pe lângă recompense și puncte, programele de loialitate îi fac pe clienți să se simtă apreciați și să se conecteze cu identitatea brandului, o abordare care transformă consumatorii din cumpărători în clienți fideli care revin mereu și mereu.

Pentru mai multe informații, consultați pagina de servicii Marketing Agrafa. Hai să vorbim! Ne găsești acum și pe Facebook.

×